Privesc în jurul meu mirată, în casa asta caldă care miroase a părinți și a iubire,
iubirea altor părinți pentru alți copii care nu știu de lipsuri, nu știu de absență,
nu știu că există goluri mai mari decât pereții ăștia pe care nu încape nicio culoare.
Acești patru pereți albi, fără portrete, fără tablouri
îmi țin mie de iubire mai mult decât brațele tale
pe care le înfășori în jurul meu în schimburi.
În pragul ușii stau și îmi sprijin umerii de care brațele mi s-au desprins
ca să se agațe de tine într-un ultim zbucium,
într-o ultimă sforțare să rămâi.
Ce blestem e oare acesta în care nevoia de tine se dizolvă încet în nevoia de a te pierde?
nevoia asta cruntă de iubire sparge oglinzi în care nu mă privesc niciodată,
dărâmă legile firii și calcă peste inimi mai singure și suflete mai stinghere?
O să mi te tatuez pe suflet ca fiind încă unul dintre mulții pe care i-am căutat
ca să mă pierd de mine, să nu mă mai privesc, să mă biciuiesc,
să mă răstignesc pe-un altar de întrebări, de remușcări, de non-merite și regret.
Te-aș fi iubit până la sfârșitul lumii
Doar de m-ai fi ales.
Pentru S.
Descoperă mai multe la Călătorii și gânduri.
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Călătorii și gânduri. 