Tu ai un zâmbet larg și atât de cald și în privire ți se aprinde o văpaie
Pe care-ți vine să o atingi să vezi dacă e flacără ce mângâie sau arde.
Când vorbești, parcă vrei să împletești cu buzele-ți pline și blândețea și
Întrebarea a cărui răspuns să-ți trimită în corp electroșocuri de surpriză.
Ești o cercetașă de așa și vechi și liniar și poate
În căutare de unde și când și oceanic și altfel.
Alergi la nesfârșit după iubire și când o prinzi, o pipăi cu degete lungi și fine,
Ai colora-o-n verde și portocaliu și ai închide-o-ntr-o clepsidră
Deși pe pământul arid al copilăriei tale, flori purpurii par să-ți sărute tălpile
Doar să te-nduri să nu-ți mai fie frică de absență și neliniște.
Ești o contradicție de forță și fragilitate, de nu-uri și da-uri,
De copil și femeie, de întotdeauna și niciodată.
În dansul tău, e-atâta bucurie și-atâta libertate și tot pe-atâta tristețe
Când cu fiecare unduire și fiecare notă muzicală ciupită, mai atingi un prag
De lumină și întuneric, ești ca un luptător de box împins din coardă-n coardă
Și la sfârșitul fiecărei runde, în loc de certitudine, mai naști o întrebare.
Ești două coarde concomitent întinse la maximum și încă mai aștepți
Arcușul care să așeze notele la distanțe regulate între extremele astea.
În toate luminile și umbrele care te înconjoară, fire subțiri de nisip și mare
Îți conturează o coroană de raze solare, și aripile-ți bat frenetic, nerăbdătoare.
Femeie frumoasă, plină de sfială, îți lipsește doar curajul nebun de a te desprinde
Fără îndoială de toți spinii care-ți servesc pe post de temniță și cătușe personale.
București, pentru O.
Călătorii și gânduri. 