Ce frig e-acum în casa asta mare
Cu-atâția oameni strânși unul într-altul și de-o parte și de cealaltă
a unui șemineu în care ard doar întrebări și strigăte și teamă.
Ne încălzim în fața unui foc pe care punem zi de zi doar frici și ură
Stăm la o coadă cu cărbuni încinși fără să realizăm că până să
aruncăm în cei de vis-á-vis, ne-au ars și mâinile și ei s-au transformat în ciumă.
De ne-am opri puțin să ne uităm unii la alții ochi în ochi
Am realiza că pe cărarea dintre noi încep să crească spini și mărăcini
Și nu e de la frig. Nici de la nopțile prelungi în care ne-au prădat mulți hoți.
E de la dopurile din urechi și ceața de pe ochi
Și urile din suflet. Și de la toate albele minciuni pe care ni le-am spus
Când nu știam cum să ne mai batem cuie-n tălpi și unora și altora.
Ce frig e-acum în casa asta mare
Numită țară de ostași ce se ucid unii pe alții
În tot acest tranșeu de lux numit: libertate de exprimare.
Călătorii și gânduri. 