Am pornit pe drumul ăsta de țară pietruit, numit viitor
cu zâmbete largi pe post de superglue pentru rosturi și
speranță gălăgioasă în loc de patru pereți și-un acoperiș de lux.
Glorie la începuturi.
Ne-am oprit de atâtea ori ținându-ne de mână, când apusurile
aveau culori prea intense în spatele nostru, iar privindu-le din față
nuanțele începeau să pălească și acuarelele să ni se usuce în palme.
Așchii și oboseală în tălpi.
Am tăcut când ne-au bătut furtunile obrajii și am închis ochii atunci când
erau să ne orbească fulgerele, hipnotizându-ne în neacceptare și ignoranță.
Am crezut că fugind de ele, fricile or să fugă de noi și o să ne pierdem unii de alții
La răscruce de gânduri.
Ne-am întâlnit cu alți călători ca noi, mai energici și mai puțin obosiți, dornici
să plece și în alte expediții. Drumul nostru de țară, acum plin de ghimpi,
tocindu-ne visele, bătătorindu-ne eșecurile, rănindu-ne ego-ul, ne lovește în plexul solar.
Un peisaj decolorat.
Pe post de iubire, ne hrănim așadar cu venin și furie, deși la margine de culpă și
de viață împreună, a răsărit floarea de colț a călătoriei noastre. O să crească
prin și pe lângă noi și o să împărțim în continuare nerăspunsurile la întrebările
Care nu s-au pus niciodată.
Ne războim pe ultima picătură de apă, pe aer, pe soare, pe umbră, pe liniștea
și pacea pe care nu le mai regăsim pentru că nu ne mai amintim când și de ce
am plecat pe drumul ăsta. Umplem golurile din suflet cu indiferență crudă și înstrăinare tacită
Dezamăgire la sfârșitul tuturor lucrurilor.
Dacă mă opresc eu, te vei opri și tu din fuga asta nesfârșită după un tu și un noi
care nu-și mai au rostul? dacă respirăm adânc o dată, de două ori, dacă n-am mai umple
tăcerea cu ce nu ne spunem, crezi că ar mai fi loc de lumină? oare am mai prinde
Răsăritul apusurilor noastre?
Pentru A.
Călătorii și gânduri. 