La pas pe-un drum de țară.

Am pornit pe drumul ăsta de țară pietruit, numit viitor

cu zâmbete largi pe post de superglue pentru rosturi și

speranță gălăgioasă în loc de patru pereți și-un acoperiș de lux.

Glorie la începuturi.

Ne-am oprit de atâtea ori ținându-ne de mână, când apusurile

aveau culori prea intense în spatele nostru, iar privindu-le din față

nuanțele începeau să pălească și acuarelele să ni se usuce în palme.

Așchii și oboseală în tălpi.

Am tăcut când ne-au bătut furtunile obrajii și am închis ochii atunci când

erau să ne orbească fulgerele, hipnotizându-ne în neacceptare și ignoranță.

Am crezut că fugind de ele, fricile or să fugă de noi și o să ne pierdem unii de alții

La răscruce de gânduri.

Ne-am întâlnit cu alți călători ca noi, mai energici și mai puțin obosiți, dornici

să plece și în alte expediții. Drumul nostru de țară, acum plin de ghimpi,

tocindu-ne visele, bătătorindu-ne eșecurile, rănindu-ne ego-ul, ne lovește în plexul solar.

Un peisaj decolorat.

Pe post de iubire, ne hrănim așadar cu venin și furie, deși la margine de culpă și

de viață împreună, a răsărit floarea de colț a călătoriei noastre. O să crească

prin și pe lângă noi și o să împărțim în continuare nerăspunsurile la întrebările

Care nu s-au pus niciodată.

Ne războim pe ultima picătură de apă, pe aer, pe soare, pe umbră, pe liniștea

și pacea pe care nu le mai regăsim pentru că nu ne mai amintim când și de ce

am plecat pe drumul ăsta. Umplem golurile din suflet cu indiferență crudă și înstrăinare tacită

Dezamăgire la sfârșitul tuturor lucrurilor.   

Dacă mă opresc eu, te vei opri și tu din fuga asta nesfârșită după un tu și un noi

care nu-și mai au rostul? dacă respirăm adânc o dată, de două ori, dacă n-am mai umple

tăcerea cu ce nu ne spunem, crezi că ar mai fi loc de lumină? oare am mai prinde

Răsăritul apusurilor noastre?

Pentru A.

frig de țară.

Ce frig e-acum în casa asta mare
Cu-atâția oameni strânși unul într-altul și de-o parte și de cealaltă
a unui șemineu în care ard doar întrebări și strigăte și teamă.

Ne încălzim în fața unui foc pe care punem zi de zi doar frici și ură
Stăm la o coadă cu cărbuni încinși fără să realizăm că până să
aruncăm în cei de vis-á-vis, ne-au ars și mâinile și ei s-au transformat în ciumă.

De ne-am opri puțin să ne uităm unii la alții ochi în ochi
Am realiza că pe cărarea dintre noi încep să crească spini și mărăcini
Și nu e de la frig. Nici de la nopțile prelungi în care ne-au prădat mulți hoți.

E de la dopurile din urechi și ceața de pe ochi
Și urile din suflet. Și de la toate albele minciuni pe care ni le-am spus
Când nu știam cum să ne mai batem cuie-n tălpi și unora și altora.

Ce frig e-acum în casa asta mare
Numită țară de ostași ce se ucid unii pe alții
În tot acest tranșeu de lux numit: libertate de exprimare.